Drumul spre iad este pavat cu comparatii
Drumul spre iad, in zilele noastre, nu mai este pavat cu bune intentii, ci cu comparatii fel de fel. Ce se afiseaza pe retelele sociale este intr-un mare procent doar afisare, nu si realitate constanta, de rutina.
Daca va postez o imagine cu mine, mancand o prajitura pe o terasa fancy si adaug si hastaguri cu goodlife, goodvibes, goodblabla, nu inseamna ca viata mea este zilnic pe terasa, la prajitura. Poate mi se intampla de 2-3 ori pe an.
Dar stratul inconstient al creierului vostru nu stie asta si se duce acolo unde il doare mai tare: “Ce viata faina are Maria! Eu nu o duc asa bine! Si nu inteleg de ce. Nu-i mai frumoasa decat mine, nici mai desteapta, nici mai bogata, nici mai tanara …. (adaugati aici ce aveti in meniul personal) si uite ce de-a succesu’ are!?! Eu de ce nu am tot asa?!?”
Iar compararea asta constanta este o forma subtila de micro-trauma pe care ne-o aplicam unii altora si noua insine: eu ca imi public savarina de pe terasa fancy, voi ca va declansati dialogul interior pagubos.
Desigur ca asupra mea nu aveti nicio putere, ca sa remediati problema, decat daca imi blocati savarina si aia e, m-ati scos din carti. Insa asupra voastra aveti cea mai mare putere, si principala as zice eu. Anume, sa va numarati binecuvantarile, sa va vedeti de si SA VEDETI ca si voi mancati savarina. Si poate si ecler. Si poate beti si suc de portocale.
Sa fiti mai prezenti acolo unde va aflati, sa va numarati si sa va tineti aproape oamenii pe care ii aveti, atatia cati aveti, si oricare ar fi acestia. Profesional, sa ii lasati pe altii sa faca miile de euro pe luna si sa inroseasca liniile internautice de evenimente, iar voi sa va vedeti fiecare de proprii clienti, chiar daca sunt unul, doi, trei sau treizeci la numar. Sa faceti ce puteti voi mai bine acolo, cu ei si pentru ei.
Astfel se creeaza raiul din noi. Si increderea in noi insine. Si sentimentul propriei valori.
Pe de o parte.
Pe de alta parte… tot ceea ce postez pe internet, poza, text, intamplare cu talc, cu tâlc, sau fara, poate deveni sursa de inspiratie, de conexiune, de “mergem mai departe, ne miscam, suntem impreuna in viata asta”.
Diferenta o fac emotia si dialogul interior ce se declanseaza, cand privim, cand citim.
De aceea, un semn de maturitate este acela de a ne slabi muschiul toxic al comparatiei si de a-l fortifia pe cel sanatos al inspiratiei. Ca sa ne facem viata putin mai usoara si mai frumoasa.
