Multe cuvinte pe care le-au inventat oamenii au la baza o poveste, mai mult sau mai putin adevarata. O astfel de poveste este legata de cuvantul sinceritate, despre care se spune ca isi are originea in domeniul sculpturii din perioada Renasterii. Pe atunci, artistii umpleau imperfectiunile, defectele sculpturilor cu ceara, peste care presarau diferite materiale cu care lucrau.

Citisem undeva ca inclusiv vasele pe care micii mestesugari le vindeau in targ erau la fel tratate si vandute clientilor. Si astfel s-a ajuns ca o statuie sau un vas bine facute sa fie etichetate ca fiind “sin cera”, in traducere, fara ceara. Bun, real, de calitate, ceea ce vezi este ceea ce cumperi.

Aceasta practica o corelez cu o alta, ce-si are originea in capatul celalalt al lumii si a inceput cam tot in aceeasi perioada. Este vorba despre Kintsugi, arta japoneza a tamplariei sau repararii cu aur. Aceasta arta a debutat, cand shogunul a trimis un vas de valoare la reparat, iar mestesugarii i-au umplut fisurile si i-au lipit partile crapate cu rasina peste care au presarat praf de aur. Rezultatul a fost atat de frumos, incat s-a dezvoltat o intreaga arta, dar si o filosofie de viata interesanta. Filosofia Kintsugi ne vorbeste despre a valorifica ceea ce este vechi, de a valoriza imperfectiunile, caci acestea ne vorbesc despre viata acelui obiect sau despre fiinta umana.

Am citit despre aceste practici in aceeasi perioada si in mintea mea am facut cateva asociatii si comparatii. Chiar daca sunt context diferite, m-am gandit ca atitudinea japoneza s-ar putea aplica contextului european si ar putea rezulta cu totul altceva. Decat sa recurgem la minciuna (cu ceara), sa umplem golurile cu materiale valoroase si sa lasam cicatricile la vedere.

Apoi gandul mi s-a dus la multele tipuri de minciuni pe care (ni) le spunem si la ce sens au ele in vietile noastre. Avem minciuni simple si minciuni complexe, minciuni pe care le spunem cu stiinta sau fara stiinta, premeditate sau ad-hoc, de frica sau de placere, de nevoie sau din obisnuinta, ca sa ne salvam sau sa salvam pe cineva, care ranesc sau care nu ranesc, care complica sau care simplifica lucrurile, care se risipesc imediat sau care dainuie zeci de ani, pe care le gandim, simtim, spunem noi altora sau noua insine. Suntem bogati in multe feluri, inclusiv in minciuni. Iar in randurile urmatoare ma voi referi la acel tip de minciuna pe care, in loc sa il umplem cu ceara, am putea foarte bine sa il umplem cu rasina si sa il presaram cu aur, transformandu-l in ceva valoros pentru noi insine.

De curand am cunoscut un barbat cu care am petrecut cateva zile si am avut, deci, timp sa povestim si sa ne cunoastem putin. In multele noastre discutii, obisnuia sa spuna: “Eu imi ascult propriul adevar. Si daca simt ca ceea ce aud sau urmeaza sa fac nu este aliniat acestui adevar, atunci ma opresc.” La inceput mi-am zis: “Uite, o astfel de atitudine ar trebui sa aiba toti oamenii si lumea ar fi mai sanatoasa emotional si mental.” Apoi, incepand sa il cunosc mai bine pe om, i-am observat si ranile emotionale si am vazut ca multe din lucrurile pe care le zicea si le facea veneau din atitudinea Eului de Copil Rebel.

Pe scurt despre atitudinea de Copil Rebel: ca adulti, ne comportam astfel din cauza unei relatii defectuoase cu parintii (sau cu cei care ne-au crescut) in copilarie. Ori au fost prea autoritari, ori, din contra, au fost prea permisivi si, ca forma de adaptare la un astfel tip de educatie, psihicul nostru a gasit de cuviinta sa lupte, transformandu-ne in Rebeli. Ca reactie la un parinte (sau amandoi) autoritar, acaparator, omniprezent si omnipotent, unii dintre noi ne-am opus si am facut tot ce ne-a stat in putinta sa NU facem precum voia parintele nostru. Ca reactie la un parinte (sau amandoi) prea permisiv, prea ingaduitor, absent emotional si/sau fizic, unii dintre noi ne-am opus, cerand reguli, indrumare, devenind agresivi, vocali, atragandu-le atentia, luand cee ace simteam ca ni se cuvine: atentia parintilor, iubirea, implicarea lor in vietile noastre.

Aceasta atitudine de Copil Rebel se recunoaste de la o posta cand suntem adulti, iar la unii dintre noi este atat de acuta, incat ne face viata deloc usoara. Nu pentru ca nu ar trebui sa nu ne opunem in anumite contexte, ci pentru ca ne opunem si atunci cand nu este cazul. Si, de cele mai multe ori, ne opunem noua insine. Crescand astfel, mai degraba supravietuind, nu ne cunoastem valorile, nu stim ce vrem noi cu adevarat, nu stim ce este sau nu este pentru noi (in relatii, in cariera, in social), fiindca suntem prea ocupati (pe pilot automat) sa spunem NU oricui si la orice vine spre noi.

Dupa ce mi-am dat seama ca barbatul de care vorbeam mai sus se comporta ca un Copil Rebel, am inteles ca atitudinea “eu imi ascult propriul adevar” este, de fapt, o capcana in care este usor sa cadem. Daca nu stim ca viata noastra este pe pilotul automat al comportamentelor deficitare din copilarie, “eu imi ascult porpriul adevar” devine o minciuna de care nici macar nu suntem constienti.

Un alt exemplu. Zilele trecute m-am intalnit cu o prietena si-mi povestea despre mama ei pensionara, care le spune de zeci de ani copiilor ca a ramas in casnicia ei nefericita din cauza lor, ca ei sa aiba o familie. Cred ca aceste lucruri le-am auzit multi dintre noi. Dupa multa terapie si dezvoltare personala, in care a inteles foarte multe despre viata ei, prietena mea i-a spus in cele din urma mamei: “Mi-ar placea sa iti recunosti tie ca nu doar din cauza noastra ai ramas in casnicia ta. Ci si din cauza faptului ca ti-a fost prea frica sa iti iei viata in propriile maini, sa iti asumi faptul ca te-ai casatorit cu tatal nostru doar ca sa le faci in ciuda parintilor (si aici atitudinea de Copil Rebel a dat lovitura) si, cand ti-ai dat seama ce fel de om este, ai fost prea mandra ca sa dai inapoi”.

Sunt cazuri in care nu ne dam seama ce minciuni spunem pentru ca cel putin noi, romanii, nu avem o cultura cu istoric in dezvoltare personala, psihologie, preocupare constanta si sanatoasa legata de bunastarea mentala si emotionala. Sunt cazuri in care vedem ca am facut o greseala, insa nu mai vrem sa dam inapoi din frica, din mandrie, din a nu ne face de rusine si, probabil, si din alte motive. Preferam sa umplem cu ceara tot ceea ce nu corespunde cu realitatea din mintea noastra. Si pentru ca timpul lucreaza, micile imperfectiuni se transforma in mari imperfectiuni, iar noi avem nevoie de catitati tot mai mari de ceara, cu fiecare zi care trece.

Insa, partea buna a acestor tipuri de minciuni este ca le putem umple cu rasina si apoi presara aur, iar nervurile astfel rezultate sa le transformam in lectii valoroase. Procesul poate sa dureze un timp, pentru ca are mai multe etape, insa este atat de satisfacator, ca odata pornit pe calea lui, nu ne mai putem intoarce. Exista cateva etape la care sa fim atenti, atunci cand transformam ceara in aur, etapelor de dez-automintire.

1. Constientizarea fisurilor/minciunilor.

Alege un aspect din viata ta si care este important. Poate doare, poate esti confuz sau blocat in acest aspect si nu stii incotro sa te misti. Ajuta sa scrii toate aceste lucruri. Pune-ti intentia de a ramane prezent/a in munca aceasta, orice ai descoperi. De asemenea, negociaza cu tine: te poti opri oricand si nu este nevoie sa schimbi nimic, daca nu esti pregatit/a.

Pe o scala de la 0 la 10, cat de tare ma doare si cat de mult vreau sa schimb ceva? Ce se intampla in aceasta situatie cu mine? De regula, pe cine sau ce gasesc responsabil pentru aceasta situatie (un parinte, partenerul, copiii, situatia economica, vecinii, un coleg, seful, un prieten, varsta, soarta etc)? Cum contribui eu la aceasta situatie? Ce ganduri si actiuni concrete ale mele mentin situatia? Ce nu-mi asum din aceasta situatie? De ce este mai simplu sa nu schimb ceva? Ce nevoi imi implineste aceasta situatie (atentie, siguranta, confort, supravietuire fizica si/sau emotionala)?

2. Imprietenirea cu intreaga sculptura.

Pentru ca de foarte multe ori suntem atenti doar la fisuri si la cum sa le umplem cu ceara, uitam ca ele fac parte din ceva mai mare – din noi insine. Iar noi avem mult mai mult decat niste fisuri. Avem dorinte, valori, convingeri, visuri pe care dorim sa ni le implinim.

De fapt, eu ce-mi doresc in situatia de fata? Ce valori mi-as dori sa traiesc in acest context si, astfel, sa nu ma mai doara, sa simt ca am claritate si sa simt ca traiesc? Ce este important pentru mine aici? Fac un pas inapoi, inspir profund, expir prelung si privesc situatia ca si cum ar fi o scena fizica si concreta pe care o am in fata ochilor. Ce vad? Pe o scala de la 1 la 10, cat este situatia asta de importanta pentru mine? Este posibil ca altcineva sa isi fi dorit toate aceste lucruri pentru tine?

Asculta-ti corpul si observa ce iti raspunde. In multe cazuri, cand (ne) spunem minciuni, o facem ca sa aparam dorintele altcuiva pentru noi, pentru ca nu vrem sa-l dezamagim, pentru ca ne e teama ca, daca nu i-am intra in gratii, persoana respectiva si-ar retrage iubirea pentru noi. Verifica, daca este si cazul tau.

In aceasta etapa este foarte important sa iti recunosti propriile valori. De multe ori, adultii cu atitudinea de Copil Rebel sau de Copil Obedient nu isi cunosc valorile si multe parti importante din ei insisi. Fac multe lucruri din inertie.

3. Curatarea cerii: explorarea gandurilor si programelor limitative.

Descoperirea convingerilor limitative poate sa fie ceva atat de profund, incat numai cu acestea daca incepi sa lucrezi, este un foarte mare castig. Iar daca o faci cu un specialist, cum ar fi un psihoterapeut sau un coach (in functie de complexitatea situatiei), este cu atat mai mare realizarea. Dupa ce iti raspunzi la intrebarile de mai sus si din care este foarte important sa iti descoperi valorile, urmatoarea etapa este cea de a-ti chestiona convingerile.

Obisnuiesc sa spun in cursuri ca acestea sunt cele care fac lumea sa se invarta sau sa stea pe loc. Dpdv lingvistic ele sunt propozitii pe care le-am auzit sau ni le spunem noi insine. Dpdv psihologic, ele sunt programe neurologice ce ruleaza destul de profund in interiorul nostru si ne dau energia de a face sau nu anumite lucruri. Uneori sunt atat de profunde, incat nici nu stim de ele, insa sunt reflectate in comportamentele noastre de zi cu zi.

Ce crezi despre situatia in care te afli? Dar despre celelalte persoane implicate? De exemplu, daca ai ales un subiect de cuplu si doresti sa iesi din relatie, dar iti vine foarte greu, unele convingeri pot fi: “Nu voi gasi pe altcineva mai bun. Nu merit iubire. Daca ne despartim, nu se va descurca fara mine. Nu se face ca cineva de varsta mea sa se desparta. In zilele noastre este important sa ai pe cineva langa tine, chiar daca nu este persoana cea mai potrivita etc.” Daca lucrezi un context in care este implicata partea financiara: “Cine munceste nu are timp sa faca bani. Noi suntem saraci neam de neamul nostru. Banii n-aduc fercirea. Banii sunt ochiul dracului. Ai bani, ai probleme etc.”

Trece pe hartie doar acele lucruri pe care le consideri adevarate pentru tine, adevarate in sensul ca le crezi tu. Pot fi convingeri pe care le-ai preluat din popor, din neam, de la partener, din carti, si/sau ti le-ai creat tu in baza unor experiente specifice. Nu le-ai pus la indoiala sau nici macar nu te-ai gandit vreodata la ele in felul acesta. Ele ruleaza si isi fac treaba cu mare precizie.

Cat de real este ce gandesc si cred despre aceasta situtaie, despre mine, despre ceilalti? Daca le pun sub lupa introspectiei, e posibil sa vad si alte lucruri care functioneaza? Este posibil sa ma insel in ceea ce cred?

4. Pregatirea rasinii si a aurului: metanoia – schimbarea gandirii.

Metanoia este un termen teologic si inseamna, ad litteram, schimbarea mintii sau parerii despre cineva sau ceva. Autocunoasterea pe care o faci prin intrebarile de mai sus si daca vrei sa schimbi ceva in situatia in care te afli, are ca urmare fireasca si intermediara schimbarea felului de a gandi – desigur, mai sanatos si mai in acord cu cine si ce suntem.

Ce m-ar ajuta sa ies din mintea mea si din vechile programe limitative si m-ar face sa gandesc diferit despre aceasta situatie? Sa fac un pas in spate si sa-mi antrenez obiectivitatea? Sa-mi pun orgoliul putin pe pauza si sa vad situatia prin lentila sufletului? O discutie cu cineva care poate sa vada mai obiectiv situatia? O pauza din/de la situatia asta? Programarea la un terapeut? Si apoi, in locul convingerilor limitative, ce convingeri sustinatoare as putea crea? Ca pot schimba ceva? Ca pot intelege mai bine ce se intampla cu mine si cu cei aflati in situatia de fata? Ca, desi doare, este doar o etapa din viata mea? Ca este responsabilitatea mea aceasta situatie?

5. Repararea cu rasina si presararea cu aur: actiunea.

Aceasta etapa se bazeaza pe neuroplasticitate, abilitatea creierului de a crea noi retele neuronale prin expunerea la experiente diferite. Aceste retele neuronale noi se traduc in viata noastra prin comportamente diferite, prin atitudini si prin structuri emotionale diferite, atunci cand ne aflam intr-un context la care, de obicei, reactionam in stiluri invechite. Iar in cazul de fata, intr-un stil dureros si nesanatos.

Ce pot face concret ca sa rezolv situatia? Daca este cazul sa plec, cand o s-o fac, in ce conditii? Daca este cazul sa raman, care sunt conditiile in care raman? Daca sunt implicati si alti oameni, ii intreb ce anume isi doresc ei din situatia in care ne aflam. Ce actiuni concrete putem face fiecare dintre noi pentru schimbare? Care sunt resursele de care am nevoie pentru aceste actiuni (bani, timp, liniste, calm, rabdare, suport de la cineva specific)? Cum pot obtine aceste resurse? Cand, unde, cu cine, in ce fel? Cand incep?

Aici pui planul de actiune pe hartie, daca esti implicat numai tu in situatie. Daca sunt implicati si ceilalti, faceti munca de echipa. Atentie: daca persoanele celelalte nu vor sa schimbe nimic din situatia in care va aflati (din diverse motive), insa tu iti doresti asta, probabil ca cea mai buna decizie pe care o poti lua este sa pleci. Pentru ca dragoste cu forta nu se poate. Pentru ca viziunea si misiunea unei companii nu o vei schimba tu. Pentru ca valorile si visurile tale corespund foarte rar cu ale altor oameni. Pentru ca numai tu esti responsabil cu propria-ti bunastare si sanatate emotionala si mentala si oricat de vitreg ar fi un context, tot poti contribui cu ceva, cat de marunt, in a-ti face viata mai buna.

Dupa ce prelucrezi un aspect important si vezi care sunt rezultatele, lucru care poate lua saptamani, luni, poti aplica etapele de mai sus si in alte contexte in care ai nevoie de schimbare, de crestere. Sau poti aplica parti din acest proces si care pot face o diferenta importanta.

A alege ceara in locul aurului ne-a folosit in trecut, cand optiunile materiale, emotionale si mentale ne erau limitate. Astazi, a alege aurul in locul cerii presupune curaj, grija fata de propria persoana si de cei din jurul nostru. Cine isi doreste o mama/partenera nefericita? Sau un prieten critic? Cine se doreste pe sine abatut si limitat? Dar mai ales, aceasta alegere presupune multa autocompasiune pentru omul care am fost si pentru viata pe care am avut-o. Este important sa intelegem ca putem merge mai departe si cu imperfectiuni, ca le avem cu totii, ca viata nu scuteste pe nimeni de izbituri, crapaturi, ciobiri. Ca efortul de a le ascunde ne consuma si nu ne mai lasa timp sa ne bucuram de viata, sa ne aratam lumii asa cum suntem si sa invatam din urma presiunilor la care am fost supusi.

Detalii: curs NLP Practitioner – Bucuresti 23-25 septembrie 2022.

Cordial,

Maria Cotoi