Imi verific mesajele de pe telefon. Stiu ca vom urca pe munte si acolo nu mai am semnal. Vad ca oamenii ma asteapta in fata cabanei, asa ca mai arunc un ochi si pe contul de Facebook. Am o cerere de prietenie de la Tudor Tdr. Nici o poza la profil, niciun prieten in lista, nicio informatie, nicio postare. Banuiesc din experienta ca acest tip de cont este facut « cu dedicatie », persoana ori ma cunoaste si vrea sa ma contacteze intr-un mod anonim ori nu ma cunoaste si vrea sa imi atraga atentia, intr-un mod la fel de anonim. Ii accept invitatia, fiindca stiu ca va gasi o modalitate prin care sa intre in vorba cu mine destul de curand si sunt curioasa sa vad care este maniera in care o va face. Inchid telefonul si urc in masina prietenilor mei. Vizitam Voronetul si, fiind pentru prima oara aici, sunt fascinata de picturile de pe manastire. Nu jubilez la vederea celebrului albastru, insa detaliile picturilor, tematica lor, viziunea artistilor ma impresioneaza. Apoi mai este linistea din jurul locului… Pentru ca vizita noastra este in afara oricarui sezon, suntem doar noi si ne bucuram de pacea pe care ne-o dau zidurile, dealurile, padurile in nuante de toamna tarzie si inceput de iarna. Facem o vizita scurta si suficienta Raraului, apoi foamea ne trimite inapoi spre cabana. Dupa masa urc in camera si ma intind putin, caci presimt ca ne asteapta pe toti o noapte alba. Dar deschid telefonul si vad pe Facebook un mesaj necitit. Asa cum am prevazut, Tudor Tdr si-a facut intrarea.
– Buna seara! V-am contactat deoarece eram curios ce inseamna NLP exact.
– Buna seara. Este o metoda de dezvoltare personala, de comunicare complexa.
– Hmm, cam greu de digerat definitia. Sau cel putin cu cateva necunoscute. Imi poti da un exemplu? Initial vazusem NLP si m-am gandit ca are legatura cu inteligenta artificiala – prelucrarea limbajului natural. Asta mi-a atras atentia. Aceasta fiind mai aproape de domeniul meu. Dar mi-am dat seama repede ca e cu totul si cu totul altceva.

Nu pot sa nu remarc schimbarea brusca a modului in care mi se adreseaza: incepe cu « v-am contactat », apoi trece brusc si neanuntat la « imi poti da », ca si cum am fi amici vechi. Ma irita si tin sa-i sugerez ca, desi am luat contact unul cu celalalt, nu strica sa ramanem in zona bunului simt. Vorba unei prietene dragi : « Cristina draga, pune-i la punct de prima oara, pune-i la punct si nu-i lasa sa mearga prea departe. » Ar fi trebuit sa-i cer numele, scopul si durata vizitei inca de la inceput, dar n-am facut-o, caci vreau sa vad ce urmeaza, ramanand doar eu expusa. Ii raspund, legandu-ma tocmai de informatiile pe care mi le-a dat el.

– Intr-un fel este o forma de prelucrare a limbajului natural, daca ajungeti sa cunoasteti ambele domenii. Imi cereati un exemplu mai sus. Pai sa luam exact aceasta discutie. M-ati abordat cu dvs, apoi v-ati adresat cu tu. Ce pot sa deduc de aici? Ca sunteti de aceeasi varsta cu mine sau ca doriti sa scurtati distanta dintre noi doi? Sau si una si cealalta? Oricum ar fi, faptul ca eu va vorbesc in continuare cu dvs va transmite un anume mesaj. Ce spuneti?
– Deci e vorba de extras intelesuri suplimentare cumva, “citind printre randuri” ?

« Nu, idiotule, nu e vorba despre asta, dar hai sa o lasam asa… » imi spun si-mi dau seama ca activitatea online din ultimele trei zile m-a obosit si m-a facut extrem de irascibila. In urma cu cateva saptamani mi-am facut un cont pe un site de socializare, site cu puternic iz matrimonial si, pentru ca m-am conectat la el cateva zile la rand, am primit o multime de cereri in casatorie, de relatie serioasa, de prietenie cu « beneficii ». Pe cele mai multe dintre ele le-am sters si am ramas cu cativa barbati in discutii preliminari, doar ca mie mi-a fost greu sa trec la o etapa urmatoare de multe ori din cauza… gramaticii. Sau, ma rog, a felului talamb in care scriu acesti barbati. M-au obosit si mi-au tulburat feng-shui-ul atatia csf, ncsf, vb, sp, at, brb, klar etc, atatea semne de punctuatie invizibile, trebuind sa fac un efort prea mare pentru a deduce ce vrea sa spuna fiecare. Apoi ideile tampite si limitate despre tot ceea ce ne inconjoara, graba de a ajunge in pat, anonimatul si lipsa de incredere in celalalt, cand tu pretinzi totul de la el, sensurile diferite pe care le dam unor cuvinte si experiente, si incurcaturile care se nasc de aici… toate m-au incarcat suficient de mult, incat sa-l dau de pereti pe primul venit care ma contacteaza pe ocolite. In aceasta dispozitie ma afla, deci, acest Tudor de pe Facebook. Basca, la el se adauga si faptul ca se ascunde dupa un cont fals si ma contacteaza in legatura cu ceva despre care este extrem de simplu sa afli informatii de pe internet si nu-i nevoie sa contactezi un specialist. Unde mai pui ca piata abunda de carti in domeniu. Trec, astfel, la un ton mai ferm:

– Este vorba de psihologie practica, tehnici de coaching, consiliere si evolutie personala, printre care da, si sa-ti dai seama ce iti transmite ce-l din fata ta din limbajul paraverbal si nonverbal. Deci…. cine esti si ce doresti, de fapt?
– OK, deci s-a facut o trecere totala la o conversatie la per tu. Ma numesc Tudor si doresc sa aprofundez ideea aceasta de conversatie complexa.

« I-auzi! Nici macar nu ai citit corect cuvantul comunicare… » incepe sa-mi fie lehamite. Si in acelasi timp imi dau seama ca nu e vina omului ca sunt ciufuta astazi, dar stiu ca daca poate sa lege o conversatie placuta, imi va trece toata ciufutenia si voi intra in jocul lui sau imi voi rezerva dreptul de a duce eu jocul dupa cum am chef, asa ca incep sa rad si ii astept urmatoarea mutare:
– Asa….
– Pai cred ca se poate aprofunda doar printr-o astfel de conversatie, nu? Eventual ar trebui sa-mi iau notite cu ce sensuri sesizez ca se formeaza in jurul conversatiei propriu-zise?
– Sa fii cu ochii-n patru chiar! il ironizez.
– Bine … Iti place Targul de Craciun din Sibiu?
– Nu l-am vazut inca. Tie? sunt surprinsa de subiect.
– Pai… cred ca trebuie sa fie mai frumos ca alte astfel de targuri organizate in tara. Unii spun si ca ar fi printre cele mai frumoase din Europa. Mie mi se pare… dragut. Cred ca Sibiul e in sine un oras frumos si contribuie semnificativ la crearea unei atmosfere de sarbatoare. Cred de asemenea ca si un simplu brad in Piata Mare ar fi avut un efect similar. Cand ai de gand sa-l vezi?
– Depinde. Cand ma poti insoti? ii fac cu ochiul si testez terenul pe care ma plimba.
– Pai de ce ar trebui sa te insotesc eu? Nu gasesti un alt insotitor? Mai bun si mai “de-al casei”?
– Cand spui mai “de-al casei”, inteleg ca nu esti din Sibiu? intreb ca sa aflu macar unde locuieste.
– Ba da. Dar ma refer la un prieten mai apropiat. Ca eu in fond sunt un strain. Ai asa mare incredere in oameni?

 « Nici nu ai idee, draga, nici nu ai idee cata incredere am in oameni…» si inca ma aflu in expectativa. Oare m-a contactat doar ca sa se afle in treaba ? Posibil…

– Mai degraba sunt curioasa.
– Pai ce vrei cel mai mult sa afli privitor la mine?
– Cine esti?
– Daca te pasioneaza atat de tare aceasta intrebare, te pot insoti oricand esti dispusa de o plimbare! Tu cine crezi ca sunt?
Se joaca, ma ispiteste sau doar mi se pare mie ? Oricum, imaculat nu este, asa ca apas pedala de acceleratie.
– Persoana cu care o sa ies in oras sa vad luminitele din targ ! si ii fac jucaus cu ochiul.
– Dar sa stii ca nu ma cunosti. Nici eu nu te cunosc. Poate crezi ca sunt vreun cunoscut.
« De ce esti porc ? Cand ai la dispozitie aproape toate informatiile despre mine, caci ai acces la contul meu public, ti-e simplu sa vorbesti din anonimat… » stramb din nas.
– Asa, si… ?
– Ma gandeam ca poate cunosti pe cineva cu numele Tudor si te gandesti ca e el. Chiar vrei sa cunosti un necunoscut?
Andreea, prietena care ma insoteste la munte si cu care dorm in camera, s-a intors de la fumat de cateva minute si citeste conversatia peste umarul meu.
– Asta se joaca cu tine. Nu ti-a spus nimic despre el, caci un simplu prenume nu inseamna mai nimic. Apoi nevoia de a dubla identitatea contului – si Tudor, si Tdr – mi se pare ciudata. De ce nu Tudor Popescu, de ce nu Tudor Ionescu, de ce nu… auzi, de acel Tudor din viata ta cine mai stie ? Poate ca este el. Caci prea mi se pare cusuta cu ata verde toata povestea asta…
Fac in minte o trecere rapida a tuturor celor care imi stiu povestea cu acel Tudor si caut sa le compar stilul cu al celui de acum, dar nu ajung la niciun rezultat. Daca e el ? Dar de ce ar fi el, dupa atatia ani ? Nu, mi se pare putin probabil. Chiar imposibil, amintindu-mi cum ne-am despartit. In schimb Tudor din seara asta are un stil aparte de a scrie, unul care imi pune jar pe foc, ma incita, ma tulbura. Dau din picioare, bat din palme, rad si ma bucur ca un copil. Sau mai degraba ca inecatul care se prinde de o bucata zdravana de lemn si cu ajutorul careia poate sa stea la suprafata apei si, astfel, poate sa respire.
– Andreea draga, drept sa-ti spun, la capatul celalalt al acestor mesaje poate sa fie si Mos Gerila fabricat in China. Faptul ca scrie corect gramatical, ca pune toate semnele de punctuatie fix la locul lor, ca este coerent in idei, ca poate sa inchege o conversatie, si o face chiar elegant, este pentru mine Rai.
– Hopa, cineva se indragsteste… ! imi face ea cu ochiul.
– Pai da, cum sa nu ma indragostesc ?! Este grozav sa pot da peste un om normal dupa atatea zile de vb, csf, ncsf, wtf. Parca si ideile in cap mi-s mai limpezi, cand le pot vorbi corect… Sa fiu a naibii, niciodata nu mi-as fi inchipuit ca fericirea poate sa conste pentru mine si in a vorbi corect gramatical ! ma mir si eu de impactul pe care il are acest Tudor asupra mea si da, parca inima incepe sa-mi bata mai tare. E intrigant misterul, placuta conversatia, incitanta joaca… Ma intorc sa-i raspund :
– Cunosc pe cineva cu numele Tudor si nu ma gandesc ca e el. Si daca imi dai mai multe detalii despre tine, te voi cunoaste putin mai bine si nu-mi vei mai fi chiar atat de necunoscut.
– Vei putea afla in timpul plimbarii. Oricand va fi ea.
Asta nu mi-a sunat bine. Da semne ca bate in retragere. Ma bosumflu putin, doar putin.

– Am inteles. Scuza-ma putin, acum fug la dus.
– Dus placut! Si pe urma?
– Pe urma…?
– Pai speram ca nu o sa ai de gand sa iesi din casa dupa ce faci dus.
– Vrei sa raman in casa? Ca sa nu racesc sau…?
– Sau ce?

Sunt mirata, nu stiu ce sa raspund si ii zambesc, iar Andreei ii zic :

– Acum eu ma simt ca o proasta. Imi vine mie sa vorbesc cu cmf, wtf, vb. Nu inteleg unde bate.

– Pai la racit ma refeream ! imi raspunde Tudor. Acum doar nu o sa ma inviti la tine pentru conversatie ! il simt ca blufeaza, asa ca marsez si eu.
– Da’ chiar asa… ar fi intr-adevar prea mult.
– Nu pot sa cred! Aveai de gand sa faci asa ceva? imi tine isonul.

Si ca sa nu creada omul ca stau sau ca plec, ma impiedic si eu cum stiu mai bine:

– Ca sa ajungi la mine, ai de trecut cateva vami. Si fara sa stii, ai trecut-o pe una dintre cele mai importante.
– Si anume?
– Ghici!
– Hmm, faptul ca m-a surprins ideea unei invitatii? incearca sa-mi salveze el onoarea. Nu stiu…
– Vorbesti corect gramatical (in scris, cel putin), iar ideile reflecta un grad de inteligenta rafinata. Rade.
– OK. Si acum, ce vami ar urma?
– Vrei sa le treci? flirtez, flirtez, flirtez…
– Vrei sa ajung la tine? flirteaza, flirteaza, flirteaza…
– Da.
– Atunci sta in puterea ta sa renunti la vami, nu crezi? De ce ai vrea asta?

Andreea ma urmareste cu interes. E incantata de ce vede si-i spun : Aceasta conversatie ar trebui predata la orice curs de comunicare, in modulul “Cum sa cuceresti o femeie“ sau cel putin la “Cum sa faci o impresie buna“. Am ajuns ca babele alea care sunt ispitite sa zica la orice colt : “pe vremea mea barbatii erau altfel, maica… altfel stiau sa se poarte cu femeile, altfel stiau cum sa vorbeasca cu ele.“ Radem si ajungem la concluzia ca barbatul nostru s-ar putea sa aiba in jur de 40 de ani. Ma reintorc la el :

– Ma gandesc ca o companie placuta prin Targul de Craciun e intotdeuna binevenita.
– Dar Targul de Craciun e la tine acasa? ma intreaga si ma lasa fara replica. Eu rad, caci altceva nu stiu ce sa-i spun. Probabil ca-si da seama ca m-a pus in dificultate, caci revine : Ce se gaseste in acest targ?
– Ce-ai vrea sa gasesti in targul acesta?
– Craciunul, fireste! Doar de aia e un targ de Craciun.
– Elementar, dragul meu Watson, elementar….! dau ochii peste cap amuzata.
– Ce e elementar?
– Ca-n targul de Craciun ai gasi Craciunul, fireste!
– Pai nu e deloc elementar. Am fost in cel din centru, dar nu era Craciunul acolo! raman iar fara replica (e clar, m-am indragostit de spiritul lui !), asa ca tot el e cel care continua: Nu incercam s-o fac pe grozavul. Chiar eram cat se poate de serios. Dar te las sa faci dus. Eu merg sa mananc.
– Multumesc. Pofta buna iti doresc !

Ce sa mai si zic?! La cum ii zboara ideile prin cap, as spune ca mi-am gasit nasul.

– Iar tie dus placut! Ai parul lung sau scurt acum? desi nu inteleg intrebarea, imi dau seama ca mi-a rasfoit pozele de pe cont.
– Inteleg ca nu mai vine Craciunul, daca e intr-un fel sau altul? tergiversez, dar raspund totusi : Scurt.
– Nu. Voiam sa stiu daca se usuca in timp util pentru plimbare. Ca sigur nu ai fi putut iesi, daca era lung. Nici asa nu se recomanda. Fugi la dus!

Rad, ma simt flatata si-n timp ce-mi caut prosoapele prin dulap, imi aduc aminte cu claritate o idee pe care am citit-o in adolescenta in cartea “Invitatie la vals” a lui Mihail Drumes : “Prefer oricand Iadul alaturi de o femeie desteapta, decat Raiul langa una proasta”. Las ca apa sa-mi spele energiile cu care m-am incarcat in urma tuturor conversatiilor de proasta calitate avute in ultimele zile si raman doar cu gustul placut al acestui ultim contact si cu un zambet atat de larg, de parca as fi Giulia Roberts in ziua de salariu. Ce fac ? Ma indragostesc ? Sigur ca ma indragostesc ! Sunt tipul de femeie care gaseste o poveste de dragoste in fiecare frunza care pica din pom si in fiecare om, femeie sau barbat, pe care il intalneste si de care se apropie. De ce n-as vedea si aici o poveste de iubire ?!

– Sper ca te-a inviorat dusul ! ma asteapta un mesaj.
– Da. Iar tie sa-ti fie de bine. Ai facut ce ai zis la inceputul conversatiei?
– Multumesc. Sa zicem ca am fost cu ochii in trei, daca nu in patru.
– Perfect. Notite pe marginea conversatiei ti-ai luat? Caci acum urmeaza sa te evaluez: ce sensuri ai sesizat din conversatia aceasta?
– Pai, unul erotic, in primul rand. Si cred ca ai incercat sa te joci putin cu mine in acest sens. Adica, sa-mi verifici emotiile sau sentimentele, probabil. Tu ce sensuri i-ai dat, de fapt?

Frontal, destul de frontal ii primesc replica. Erotic ?! Ma prefac indiferenta.

– Inteleg. Si in al doilea rand?
– « Inteleg » s-ar traduce, dupa cum il simt eu ca: « interesant »! Un caz interesant de adaugat in cazuistica. Sincer, ma simt intr-o postura jenanta din acest punct de vedere. Dar eu am deschis discutia, deci trec peste. In al doilea rand, …o dispozitie de apropiere de interlocutor. O discutie foarte deschisa, … amicala. O aparenta, cel putin, declaratie de prietenie.

Nu stiu cum se face ca ma simt putin mahnita de analiza pe care o face. Se poate sa fi fost eu prea aroganta, prea rece si sa nu-i fi dat suficienta incredere, de se simte inconfortabil ? Cu siguranta ca nu-mi doresc asta si imi dau seama ca sta cam prost cu increderea in el. Ma prefac indiferenta la disconfortul lui :

– In al treilea rand?
– Targul de Craciun! mai raspunde si rade. Rad si eu ca sa dezghet atmosfera. Sau ca s-o incalzesc ?
– Si al patrulea?
– Craciunul!
– Si al… Exista viata dincolo de Craciun ?
– Daca e sa ne gandim la ce inseamna Craciunul de fapt, da. Tocmai dincolo de el exista.

Ii zambesc si aplaud. Andreea rade, iar eu ii fac telefonului o cerere plina de exaltare: Vrei sa te casatoresti cu mine ? Amica mea se prabuseste de ras, iar eu continui sa ma mir cat de putin imi trebuie sa vreau sa ma marit. Desigur, glumesc. Sau poate nu… ?

– Sper ca zambetul nu inseamna ca nu ai inteles la ce ma refer ! continua.
– Daca te referi la specificul spiritual al Craciunului, da, am inteles.
– Da, la asta ma refeream. Si stiu ca ai inteles, caci am observat ca stii sa privesti in profunzimea lucrurilor. E doar faptul ca discutiile pe internet iti ofera un anumit handicap si nu stii intotdeauna cum a spus cineva ceva si uneori nu e suficient discursul in sine ca sa intelegi ce se discuta. Ajuta mult si alte aspecte, precum mimica fetei, atitudinea, etc. Care doar pot fi “bajbaite” pe net. In fine, … ne abatem de la subiect.
« Oh, Doamne, oh, Doamne! » imi zic si simt ca urmeaza sa am un orgasm intelectual, dar acea virgula pusa inaintea acronimului « etc » ma opreste. Si tocmai il laudasem pentru gramatica ! Dar il iert repede, caci imi place hotararea lui.
– Care era subiectul? ii fac cu ochiul.
– Concluziile discutiei noastre.
– Bravo. Prima sesiune de NLP s-a incheiat cu brio. Ai luat 9,50.
– Nu e suficient sa-mi dai nota. Ca sa ma faci sa inteleg, ofera-mi si raspunsurile oficiale. Sunt ochi si urechi.
– Primul sens este ca doream sa ma apropii de interlocutor (adicatelea de tine).
– Bun… Atunci se explica de ce m-ai depunctat.
– « Inteleg. » inseamna pentru mine ca te aud. Nu esti pentru mine un caz nou, deci nu ai – Doamne, fereste! – de ce sa te simti inconfortabil. Iti apreciez onestitatea din discurs. Al doilea sens este o acceptare a declaratiei de prietenie pe care tu mi-ai facut-o, de fapt, primul. In al treilea rand, sensul este de flirt, ca sa verific ce doresti. Sau daca esti dispus sa te joci cu mine. Iar al patrulea sens este o invitatie deschisa la flirt. Deci ai inteles despre ce e vorba in prima sesiune de NLP. Pe scurt, cum sa comunici cu stil, gratie si un zambet fermecator pe buze. Multumit sau treci la contestatii? ii fac cu ochiul.
– Va trebui sa mai recitesc ceea ce mi-ai scris si peste timp, ca sa inteleg mai bine. Dar am prins ideea de ansamblu. Daca se rotunjeste la 10, nu trec la contestatii, caci poate imi scazi zece sutimi si atunci e mai rau. Ce sesiuni ar urma?
– Mai vrei?
– Nu stiu. Cred ca cel mai intelept lucru este sa-mi prezinti oferta, ca sa stiu daca-mi permit.

Reflectez cateva momente. Stiu ca in orice conversatie, in functie de replicile interlocutorilor, se deschid piste nenumarate ce duc spre destinatii diferite. Iar pistele, daca dorim ca discutia sa continue placut si constructiv (sau cel putin sa continue si atat), e necesar sa fie deschise cu discernamant. Imi place conversatia cu omul acesta. Inca nu am ajuns la o comunicare complexa, am mai avea mult pana acolo si poate nici nu se va intampla vreodata, dar cu siguranta pot sa-i spun ceea ce simt acum, aici, in timp ce vorbim. Si vreau sa-i impartasesc acest lucru onest si asumat, ca o dovada de incredere si de intimitate.

– Stii, discutia cu tine imi pare ca si cum m-as da intr-un montagne-rousse (nu-s sigura ca astfel se scrie).
– Nici eu nu stiu cum se scrie exact! Acum unde te afli?
– La capatul lumii.
– Atunci vezi ca urmeaza o coborare brusca! imi zambeste. Iti place intr-un montagne-rousse?
– Nu-mi amintesc sa ma fi dat vreodata, dar sigur mi-ar placea.
– Si ce anume te face sa te simti asa? E ceva ce te face sa nu te simti confortabil?
– Nu, tocmai asta ziceam. Experienta este efervescenta.
– Pana la un punct! Orice pastila efervescenta are un apogeu si apoi se dizolva complet.
– Eeei, se transforma, dragul meu, se transforma. In altceva.
– De preferat benefic.
– De preferat.
– Ce rol benefic poate avea aceasta pastila?
– Zambete, o experienta frumoasa, o versiune a mea, a noastra mai noua, resurse, curaj.
– Bine…
Zambesc, caci ma suprind vorbind ca la cursuri, cand vreau sa las loc la multe interpretari ale mesajului meu. Ma incanta ca a preluat metafora pe care i-am servit-o si ca ne jucam pe marginea ei.
– Punem pastila in pahar? ma intreaba, iar pe mine ma trec caldurile. Ce-o mai insemnand si asta ?!
– Punem.
– Nu gasesc paharul!
– Ah, la naiba. Poti folosi si vaza de flori sau un borcan de muraturi. Fara muraturi, desigur.
– …si fara flori?
– Ba da, cu flori, da. Preferabil, trandafiri albi.
– De martipan?
– Daca tot e in spiritul Craciunului…
– Daca ai tu un pahar, eu contribui cu pastila. Si va mai trebui doar sa sapam dupa apa.
– Perfect!
– Unde gasesc paharul?
– Deocamdata e la capatul lumii, dupa cum iti ziceam.
– Cu un lasou foarte lung se rezolva, il aducem mai aproape. Unde esti ?

Ii raspund si continuam cu impresii despre cat de frumoasa este Bucovina si despre cum aceasta se aseamana, geografic si cultural, cu Sibiul. Cum discutia se relaxeaza si eu continui sa aflu mai multe, intreb la un moment dat:

– Cati ani ani ?
– 29. Dat fiind ca am vazut ca esti sincera si deschisa: tu?
Imi ia un moment sa-mi revin din mirare si din usoara dezamagire care ma incearca. As fi vrut sa fie mai in varsta, mult mai in varsta. Apoi, acest « dat fiind ca am vazut ca esti sincera si deschisa » ma face sa cred ca m-a mintit continuu sau ca nu este deschis. La dracu !
– 33.
– Multi inainte! Cam asa iti dadeam si eu.
« Lasa, draga, ca nu-i nevoie sa mi-i dai tu. Mi I-a dat Dumnezeu… » sunt putin sarcastica in interiorul meu, dar in rest raman fata buna.

– Si te-ai mutat in Sibiu doar pentru Targul de Craciun?!?
– Nu. Sunt de mai mult timp aici, cu serviciul.
– Altceva despre tine?
– Ca imi lipseste curajul, din lista de efecte enumerata de tine. Si cred ca ramane cuminte, in tubul ei, pastila.

Si gata, ajungem la deznodamantul conversatiei. Stiu ce urmeaza si nici nu trebuie sa mai pun intrebarea. Batutul in retragere releva doar un singur lucru… Inspir adanc si ajung pana in fundul pieptului, unde ma asteapta o tristete suava care se ridica incet, incet si imi impaienjeneste privirea cu lacrimi. Zambesc amar, las telefonul deoparte cateva momente. Privesc in tavan. Inchid apoi ochii si prin fata ochilor mi se perinda alte experiente traite in relatiile cu barbatii. Oricat de departe ai fugi, chiar si la capatul lumii, cine esti tu tot te va gasi, intr-o forma sau alta… Decid sa ma ocup de tristetea mea putin mai tarziu. Acum ma prefac vesela, degajata.

– Esti insurat?
– Pe asta cum ai dedus-o?
– E adevarat sau nu?

Il vad ca tasteaza. Si tasteaza. Si tasteaza, iar acest lucru stiu ca inseamna doar un singur lucru, chiar si fara sa-mi raspunda.

– Desi concluzia pe care o vei trage e dureroasa pentru mine, da!
– Ce concluzie crezi ca trag? iar eu continui sa zambesc. Amar, e adevarat, dar tot zambet este.
– « Magar »! Pe de o parte e adevarata. Pe de alta nu, dar nu vin cu argumente. Cine se scuza se acuza. Poti sa ma consideri magar. E mai bine.

« Pai ai fost magar de cand ti-ai facut contul anonim si m-ai contactat, doar asa… de amorul artei. Si stiu si cu ce argumente ai fi venit ca scuza. Nici nu trebuie sa mi le spui, caci daca vrei ti le enumar eu. Am jucat jocul asta de multe ori si-i cunosc fiecare etapa, fiecare replica… si am cam inceput sa ma cam plictisesc. Sau sa obosesc. Sau amandoua la un loc. » Inspir din nou, adanc, adanc si de data asta nu mi se mai perinda nimic prin fata ochilor. Toate experientele mi se compacteaza intr-o singura senzatie de liniste densa ce imi cuprinde intreg corpul. Stiu ca tot ea e solutia la toate relatiile esuate pe care le-am avut. Iar lui ii spun:

– Nu, nu aveam de gand sa trag concluzia asta. Iar cea pe care tocmai simt ca am tras-o, nu are legatura cu tine, ci cu mine. Multumesc, in acest caz, pentru conversatia placuta.
– Ce ai concluzionat referitor la tine? Pot confirma sau infirma, dupa caz.

Imi revine in minte gandul acestei seri – e preferabil Iadul alaturi de un barbat inteligent, decat Raiul alaturi de un prost – si ma gandesc ca e tare norocoasa femeia care ii sta acestui om alaturi.

– Sotia ta este foarte norocoasa sa ii fii alaturi. Nu aceasta e concluzia, ci e o constatare.
– Multumesc. Esti draguta sa spui asta. Desi e in contradictie cu ceea ce cred eu ca probabil crezi despre mine. Dar am observat ca esti o persoana calculata si ca nu zici nimic care sa raneasca. Asa ca apreciez ca ma menajezi.
Citindu-i randurile, imi amintesc subit ce a spus Nicolae Steinhardt, intrebat fiind despre cum vede el lumea in anii 2000. Printre altele, a prevestit ca popoarele occidentale, « bolnave de angelism si lasitate », vor fi calcate in picioare de alte popoare barbare. La fel ma simt si eu acum, dupa atata psihologie invatata. Ceea ce el numeste persoana calculata, eu numesc persoana care tinde sa gandeasca si sa comunice constructiv, chiar si acolo unde nu este cazul, chiar si acolo unde imi vine sa il bag pe interlocutor in cea mai autentica pizda a ma-sii. In schimb, din prea mult angelism si din exces de lasitate, tac, zambesc, salut si ma retrag discret. Desigur ca mai am si eu scaparile mele, insa sunt atat de rare, incat oamenii imi coreleaza imaginea mai degraba cu a unui inger cu ochii albastri, decat cu a unui drac care scoate flacari pe nas. Si cred ca acesta este riscul in a purta prea des o masca: lumea ma uita pe mine si se raporteaza la masca mea ca la o fiinta vie. La naiba !
– Nu, nu sunt calculata. Sunt pasionala din fire, si blanda, si tandra in acelasi timp, insa conversatia e prea frumoasa ca sa o incheiem in tonuri gri !
– Am un lapsus si nu gasesc cuvantul pe care voiam sa-l folosesc. Inteleg.
– Se mai intampla.
– Multumesc pentru ca spui asta. Ma simteam putin vinovat. Tu esti probabil in vacanta sau la unul din training-urile pe care le tii si in loc sa ai o discutie normala cu oameni de acolo, stai lipita de calculator din cauza mea.
– Se mai intampla ! continui sa-i zambesc, doar ca sa nu-l injur.
– Des?

Acum rad de-a binelea : deci e adevarat – desi nu-i folosesti barbatului, tot vrea sa stie ca e singurul din viata ta ! Incep sa-l iau peste picior. La o asa intrebare, merita un raspuns pe masura.
– Esti pentru prima oara in viata mea, deci…
– Ma refer sa te tina cineva lipita de calculator. Ma gandesc ca il vezi poate ca pe un sacrificiu pe care trebuie sa-l faci de dragul meseriei si incep sa ma simt ca un pacient.
« Ei, hai, lasati, domnule Tudor… nu mai cersiti atentie, caci este sub demnitatea dvs. » Imi dau seama ca discutia nu ia un curs placut si vreau sa o inchei cat mai repede.

– Tudor, Tudor… m-ai pierdut cu cateva replici mai sus, asa ca as dori sa ne oprim. Iti multumesc pentru un lucru foarte important pe care tocmai l-am descoperit la mine. Si iti urez sarbatori reusite!
– As putea sa te intreb care e acela?
– Este mult de explicat si nu-ti va folosi la nimic.
– Te rog! Asa cunosti oameni. Si asa intri in contact poate si cu idei care iti pot fi de folos.

« Hai, baietas, fii demn si nu mai trage de mine! » Mai mult decat faptul ca nu-mi plac barbatii prosti, nu ii agreez pe cei care cersesc.

– Incerci sa ma tii treaza ca in 1001 si una de nopti? Eu stiu multe povesti, sa stii…
– Povestile sunt binevenite! imi zambeste.
– Am vrut sa spun doar 1001. …se pare ca am mai adaugat eu o poveste ! rad vazandu-mi greseala de mai sus.
– Ei, daca stii cu una in plus, esti mai buna decat Seherezada.
– Sunt. Dar asta n-o vei afla-o tu niciodata ! ii fac cu ochiul. Desi ar fi o varianta. Poti sa-mi citesti cartea. La revedere, Tudor !
– Dar povestea asta e noua, nu se afla in carte.
– Asa este…. cata dreptate ai!
– Deci, spune-mi-o si te las sa pleci linistita! Am contribuit si eu la ea, deci mi-ar face placere sa o aflu.

« Unii oameni nu stiu cum sa renunte elegant… » zambesc si sunt ingaduitoare, caci nu de mult am facut si eu parte dintre ei, mergand pana in panzele albe cu ceva ce nu mai era valabil pentru nimeni. Vorba unui prieten, calaream si dadeam pinteni unui cal care murise de mult.

– Ce faci, daca dureaza mai mult de 1001 nopti? flirtez fara ravna, asa… din oficiu.
– Sunt ochi si urechi cate nopti e nevoie. Daca ti-e mai comod, putem porni microfoanele.
« Vai, futu-ti… Acum vrei sa ne si auzim ? Propun sa facem chiar o teleconferinta si cu nevasta-ta, ce zici ? »
– Mi-am muscat limba ca sa nu-ti zic ceva usturator, Tudore…
– Asta e povestea? Ca ai descoperit o rabufnire la care nu te asteptai?
– Nu. Dar poate sa inceapa astfel.
– Te las, Cristina.
– Asa zic si eu. E mai bine.
– Nu vreau sa te rascolesc in vreun mod neplacut. Iarta-ma, te rog.
– Nu, nu o faci. Te sarut, pa!
– Si sa stii ca acel curaj de care ziceam nu ar fi fost oricum. Discutia a fost o discutie si atat. Si atat va fi si ramas. Pa! Distractie placuta in Bucovina!

« Sigur, ti-e simplu sa vorbesti, ramanand in umbra, puisor… Dar hai la lumina, hai sa ne vedem la fata si sa ne spunem pe nume, …ce zici ? »

– Pa!
– Noapte buna!
– Asemenea! ii zambesc si stiu, dincolo de cuvinte, ca o sa-si stearga contul.

Cobor din camera palita in aripa. Andreea imi iese in intampinare si imi propune sa ies cu ea la o tigara. Afara, pe banca, desi nu este frig pentru acest inceput de decembrie, punem niste paturi groase pe noi si incepem sa privim prin intunericul ce se intinde departe de cabana noastra. In apropiere se aude cum curge linistitior o apa. Andreea trage din tigara.
– S-a terminat, asa-i ?
– Mda… stramb din nas.
– Insurat?
– Cam da.
– Hm, era prea frumos ca sa fie adevarat.
– El e inca frumos. Dar nu si adevarat pentru mine.
Suspin prelung. Sunt si trista si serena in acelasi timp. Sufletul meu si-a gasit sa traiasca paradoxuri fix in seara asta.
– E OK. Putea sa tina mai mult si atunci sa doara mai tare ! imi zice ea. Ridic din umeri. Pare ca as putea chiar sa-i multumesc omului pentru eficienta. Ma pufneste rasul, ca sa nu ma apuce plansul.
Andreea isi pune capul pe umarul meu drept si ma prinde de brat. Imi lipesc obrazul de parul moale si ma las alinata de apropierea ei fizica. Stam asa cateva minute, ascultand cainele din curte, apa curgand…
– Stii ce ma surprinde pe mine ? imi zice ea ghidus. Viteza cu care iti fabrici povesti de dragoste ! si rade acoperindu-si fata cu un colt de patura.
– Fiecare trebuie sa se priceapa la ceva pe lumea asta, mai Andreio ! ii tin isonul.
– Si trebuie sa recunosti ca in cea din seara asta ti-ai batut recordul : ai reusit sa bifezi in trei ore toate etapele unei povesti clasice! acum se infunda de ras. E molipsitoare, asa ca o acompaniez. Continua ridicand pe rand cate un deget de la mana stanga: pasul unu – contactul, pasul doi – misterul, pasul trei – tatonarea terenului, pasul patru – acceptarea jocului, pasul cinci – cunoasterea reciproca. Acum trece la mana dreapta : pasul sase – revelarea partii intunecate a partenerului, pasul sapte – dezamagirea, pasul opt… aici nu stiu exact cum sa ii spun : bagatul picioarelor sau despartirea ?
Radem amandoua de ne tinem cu mainile de burta si simt ca-mi este bine sa-mi descarc dezamagirea astfel. Dupa ce ne mai linistim, ne tragem sufletele chicotind, inspiram adanc si ii zic :
– Mai este si pasul noua !
– Da, asa-i. Astept sa mi-l spui tu ! devine serioasa. Stie cum sa-mi fie alaturi.
– Pasul noua : lectia. Cand mi-a spus ca este insurat, m-am simtit dezamagita si mi-au dat lacrimile. Am crezut… Am sperat, mai bine zis, in adancul sufletului meu, sa fie un om cu care sa pot comunica… complex, asa cum am zis la inceputul discutiei noastre. Desigur, asta ar fi insemnat sa fie un om onest de la inceput, sa iesim amandoi in lumina, sa evitam jocurile astea de liceeni plini de hormoni. Ma rog… Si imediat dupa asta, in mine s-a asezat o pace din care am stiut cum sa actionez mai departe, am stiut in ce joc ma aflu si cum sa ies din el. Imi vine sa rad cand ma gandesc la cum intram orbeste in niste lucruri pe care, culmea, de multe ori nu le provocam noi. Cumva ne gasesc jocurile pe noi…
– Jocul… ?
– Ei, jocul… jocul relatiilor mele : talentul meu in a gasi barbati indisponibili de care sa ma indragostesc. Imaturi emotionali, indisponibili fizic, insurati, incapabili cognitiv, ca sa nu zic prosti, de-a dreptul, carieristi etc.
– Aha… Cristina draga, dar stii si tu ca ele, jocurile nu ne-ar gasi daca nu rezoneaza ceva din noi cu ele si vin si se aseaza pe un teren deja fertil… ma rog, nu-ti repet ceva ce tu stii foarte bine. Cert e ca, daca ma iau dupa viteza ta de reactie din seara asta, cred ca iti devine tot mai clar ce vrei de la un barbat.
– Sa stii ! Am decis ca imediat ce ajung la un laptop sa-mi sterg contul de pe site-ul de socializare. N-o sa gasesc acolo barbatul care sa-mi zguduie lumea, iar discutiile… oh, Doamne, discutiile alea atat de limitate nu ma entuziasmeaza deloc, ba chiar ma prostesc de cap.
– Bravo ! Vezi, a trebuit sa apara un no name ca Tudor, sa poarte o discutie efervescenta cu tine, ca sa-ti dai seama ce te aprinde, ce ti se potriveste… ! Imi place concluzia la care ai ajuns si… iti urez succes cu urmatorul, oricare-ar fi el ! imi zambeste si-mi face cu ochiul in semiintuneric. Ma uit la ea, dau din cap a discutie incheiata, concluzionata si parafata si ne ridicam.
Ne-am continuat seara intr-un mod mai mult decat placut si surpinzator, alaturi de ceilalti prieteni si undeva dupa miezul noptii, spre dimineata chiar, ne-am dus cu totii la somn. Mi-am verificat telefonul si, asa cum prevazusem, Tudor a disparut cu totul. M-am asezat in pat, am zambit larg si din toata inima, inainte sa adorm: « Multumesc, Tudor, oricine ai fi si oriunde te-ai afla! »